sâmbătă, 13 martie 2010
miercuri, 24 februarie 2010
Conexiuni
Ieri, in timp ce cautam neshte "pese" pentru colectia mea auditiva, am dat peste una old school, ce-mi aducea aminte de copilaria mea. Mi-a adus aminte de 2 prieteni dragi, frate si sora, care au fost in viata pentru cativa ani, vreo 4 ca sa fiu mai exacta. Am avut mult timp lately sa ma gandesc la toti oamenii si toate experientele ce mi-au marcat viata si era inevitabil sa nu ajung si la ei la un moment dat.
El e cel care m-a invatat sa folosesc calculatorul, sa ma dau pe skateboard, sa joc biliard, sa ma dau pe bicicleta (lectie neterminata de altfel pentru ca ajunsem in faza in care tb sa merg singura, bicicleta era un Mountain Bike nou-nout adus din Nemtia, iar eu cam zgariam masinile cu ea), sa joc tenis si poker si sa fiu foarte pretentioasa cu cei de sexul opus. Ea a fost ca o sora mai mica, genul acela de prietena cum vezi in filmele americane cu care "filozofezi" despre sensul vietii si al lucrurilor si impreuna cu care descoperi lumea.
Am ajuns la concluzia ca au fost singurii oameni ne-rautaciosi din viata mea, ne-invidiosi, fara glume proaste, empatici, creativi, cu foarte mult bun simt si rotite cerebrale bine unse, singurii care nu m-am dezamagit sau suparat vreodata, de la care in final am invatat un alt mod de a aborda viata si care doar prin felul lor de a fi au contribuit la progresul meu ca fiinta.
Si totusi...relatia noastra s-a rupt o data cu mutarea lor si transformarea noastra in mini-adulti (asa imi place mie sa le spun adolescentilor). Asa ca aseara "regina internetului", cum m-a etichetat o fosta colega, s-a pus pe treaba si a facut research pe toate canalele sociale si evident, pe "gugle" in cautarea timpului pierdut. I-am gasit.
Si ma intreb...oare mai avem ceva in comun in afara trecut? Oare putem reinnoi legatura din trecut? Oare poti redeveni apropiat de cineva de care te-ai indepartat cu sau fara vointa? Conteaza experienta anterioara sau va prima constanta prezentului? E mai important ceea ce ne uneste sau ceea ce ne desparte? Ratiune sau simtire?
miercuri, 18 noiembrie 2009
Criza
Ma simt un strain in viata mea. Nu e vorba ca nu ma recunosc, ci faptul ca nu imi recunosc viata. Imi rasuna in cap versurile unei piese de-a lui Ombladon - "stii, nu esti ce-mi doream sa fii".
Ma uit in oglinda si fac o usoara analogie zicand "stii, viata noastra nu e cum imi doream sa fie".
Simt ca nu m-am pretuit destul, simt ca nu am facut cat as fi putut face si simt nevoia de schimbare.
Ca orice alt tip de criza, si criza de personalitate inseamna o perioada de agonie, de cautari, de conflicte interioare, de resemnari, de distrugeri, de filtrare a vietii noastre astfel incat doar ceea ce e solid, cu adevarat valoros va mai ramane.
Cu fiecare criza, ne modelam ca oameni, ne constientizam valoarea, ne revedem defectele si calitatile, ne recunoastem greselile, ne aducem aminte de lectiile din trecut si redevenim noi.
Unii pentru scurt timp, altii pentru un timp mai lung, depinde de cat mult ne iubim asa cum suntem.
Dar, in final, praful vietii superficiale ne va acoperi din nou, si noi vom uita de noi, din nou, vom ajunge in acelasi punct, din nou. Ciclul se repeta pana in ultima clipa a vietii noastre materiale si doar in fata mortii ne dam seama cu adevarat cine suntem.
Si atunci devenim esenta.
marți, 13 octombrie 2009
27
Pentru ca se apropie ziua mea si trebuie sa ma gandesc la ce imi doresc, am facut o lista cu lucruri care m-ar face sa sar in sus de bucurie:
1. un buchet maaaaare de cale, my favorite flowers ever
2. unul, doua sau toate titlurile de mai jos pentru ca una din pasiunile mele este brandingul
3. aceasta mirifica pereche de UGG, pentru ca sunt turcoaz si pufosi
4. o pereche de patine noi, pentru ca vine iarna si mie imi place sa patinez
5. parfumul meu preferat sau unul din cele apreciate de mine, one can never have enough perfumes
6. un superb Samoed - pe care mi-l iau singura dupa ce se va naste, la anul adik, in primavara, dar va arata aproximativ ca cel din imagine
7. Audi A3 rosu
8. casa in padurea Baneasa
Nu sunt chiar asa de pretentioasa, nu-i asa?
1. un buchet maaaaare de cale, my favorite flowers ever
2. unul, doua sau toate titlurile de mai jos pentru ca una din pasiunile mele este brandingul
3. aceasta mirifica pereche de UGG, pentru ca sunt turcoaz si pufosi
4. o pereche de patine noi, pentru ca vine iarna si mie imi place sa patinez
5. parfumul meu preferat sau unul din cele apreciate de mine, one can never have enough perfumes
6. un superb Samoed - pe care mi-l iau singura dupa ce se va naste, la anul adik, in primavara, dar va arata aproximativ ca cel din imagine
7. Audi A3 rosu
8. casa in padurea Baneasa
Nu sunt chiar asa de pretentioasa, nu-i asa?
Urban groove
Lookin at, lookin at, lookin at me,
Look at that, looking how they lookin at me
Get 'em all, get 'em all, pack it all up
Stack up your funds like a million bucks
Across the pond, they all know us
International... whoaaaa
Driving my car to a foreign place
Lookin at me, now they know my face
We want it all now, we got it all, yes
Look At That, Look at how they lookin at us
Wale feat. Lady Gaga - Chillin...listen it, listen it, listen looking at it :)
Look at that, looking how they lookin at me
Get 'em all, get 'em all, pack it all up
Stack up your funds like a million bucks
Across the pond, they all know us
International... whoaaaa
Driving my car to a foreign place
Lookin at me, now they know my face
We want it all now, we got it all, yes
Look At That, Look at how they lookin at us
Wale feat. Lady Gaga - Chillin...listen it, listen it, listen looking at it :)
Open up your plans and damn you're free
Motto-ul meu zilele astea, inspirat de Jason Mraz.
I won't hesitate no more, it cannot wait, I'm sure, there is no need to complicate, our time is short, this is our faith, I'm yours.
Thank you, Jason! :)
I won't hesitate no more, it cannot wait, I'm sure, there is no need to complicate, our time is short, this is our faith, I'm yours.
Thank you, Jason! :)
Despre scris
Am tot sperat de la ultima postare sa gasesc o intamplare, o poveste, un om, un obiect, in fine, un ceva despre care merita sa scriu, care m-a atins intr-un fel sau altul. Au trecut 8 zile si nu am gasit acel ceva, desi nu pot spune ca nu s-au intamplat lucruri intre timp.
Incerc sa imi dau seama daca nu am scris despre acele lucruri pentru ca nu m-au atins sau pentru ca nu le-am lasat sa ma atinga. Cautand posibile explicatii, mi-am dat seama de ce ma simt atat de dependenta de scris, indiferent de forma lui, clasica, pe hartie sau digitala cu ajutorul unei tastaturi, desi, recunosc, ultima varianta ma satisface mai mult...nu stiu de ce...parca da cuvintelor o oarecare putere prin simpla actiune de apasare a tastelor comparativ cu eleganta manuire a unui instrument de scris.
Atunci cand scriu, ma deschid, ma cunosc si recunosc, imi aduc aminte de mine. N-as putea sa scriu despre vietile altora, despre ce se mai intampla in lume sau despre ce locuri misto am vizitat daca nu au trezit ceva in mine, o emotie, nervi, o asemanare. Un prieten mi-a spus ca scriu calm si ordonat, parca as fi tot eu, dar mai profunda si serioasa. M-a pus pe ganduri...iar gandurile vin si pleaca mai repede decat se pot rosti, de obicei. Dar eu gandesc rar, apasat, cu un timbru jos, de parca toata intelepciunea neuronilor afumati de 10 ani de tigari a ajuns la o varsta venerabila. O fi poate asa in cazul ardelenilor...btw, eu sunt din Ardeal... o fi pentru ca redau doar concluziile, nu rationamentul si atunci e normal sa fie asa? o fi sau n-o fi?
Scrisul ma elibereaza, uneori mi se pare ca eu insami descopar lucruri interesante cand citesc ce-am scris, de parca nu le-am scris cu aceiasi ochi cu care le citesc. De parca ar exista o dedublare a eu-lui: Eul care scrie despre Eul care traieste, care da sfaturi, care da explicatii, care lumineaza intunericul. Poate am citit prea multe carti si m-a molipsit tonalitatea.
Am incercat sa scriu la persoana a 3-a, nu mi-a iesit. Scrisul e prea personal pentru mine, iar eu sunt o fiinta prea posesiva pentru a da viata mea altcuiva. Scriu pentru mine. Eu pentru Eu. Ma ajuta sa imi pun ordine in circuite, ma ajuta sa ma concentrez la ce consider eu ca ar fi important, ma face sa gandesc. De-aici si postarile lungi care in esenta sunt meditatii semi-profunde pe o tema-data, pe un subiect ce ma macina la un moment dat.
Eu si scrisul am devenit tovarasi de drum atunci cand celalalt Eu n-a mai putut face fata singur superficialitatii si s-a simtit coplesit de atata lumesc si material si scuze si stress si de toate. Prin scris evadez in lumea mea si nu incetez sa ma mir ca am curajul sa arat lumea mea lumii. Uneori mi se pare atat de bun-simt ceea ce scriu incat ma gandesc sa scriu o carte, toate cartile bune se bazeaza pe intamplari de bun-simt. Pe urma ma gandesc ca sunt doar aberatiile unei nebune si ma linistesc. Iar azi ma gandeam ca nu sunt aberatii, e modul meu de a percepe lumea lor si lumea mea, sunt niste framantari, unele mai superficiale, altele mai profunde, cred.
Cand scriu nu sunt niciodata sigura pe mine in opozitie cu momentele cand vorbesc. Cand scriu, sunt atat de goala in fata mea incat imi dau seama cat de fragila sunt de fapt. Cand scriu, am doar litere cu care ma joc dupa diferite tipare, cand vorbesc mai am si mimica, si gestica ce ma ajuta sa ma tin intreaga, sa fiu puternica. Cand vorbesc mi-e mai usor sa mint, chiar daca nu imi place s-o fac, decat in scris. Cand scriu, e ca si cum m-as minti pe mine, cum sa te minti pe tine insati?
Cand scriu nu vreau neaparat sa ajung la o concluzie, parca ma invart in cerc over and over si imi place, stiu ca trebuie sa ajung la o usa, ma indrept spre ea dar ma lungesc doar ca sa o inchid sau s-o deschid cat mai tarziu. Mie imi place drumul catre ceva, cred ca de-asta sunt un bun invins, nu fac isterii, nu dau cu pumnul in masa, cred ca de-asta imi place sa savurez sexul, mancarea, bautura, oamenii, viata, nu ma grabesc niciodata, nu-mi place sa alerg dupa autobuz, orice fac are o cale, o evolutie spre un punct si asta mi se pare provocatoare, interesanta si mai satisfacatoare decat destinatia insasi.
Scriu pentru ca imi place sa scriu, cu sau fara inteles, cu sau fara siguranta, cu sau fara profunzime, dar niciodata fara rost.
Incerc sa imi dau seama daca nu am scris despre acele lucruri pentru ca nu m-au atins sau pentru ca nu le-am lasat sa ma atinga. Cautand posibile explicatii, mi-am dat seama de ce ma simt atat de dependenta de scris, indiferent de forma lui, clasica, pe hartie sau digitala cu ajutorul unei tastaturi, desi, recunosc, ultima varianta ma satisface mai mult...nu stiu de ce...parca da cuvintelor o oarecare putere prin simpla actiune de apasare a tastelor comparativ cu eleganta manuire a unui instrument de scris.
Atunci cand scriu, ma deschid, ma cunosc si recunosc, imi aduc aminte de mine. N-as putea sa scriu despre vietile altora, despre ce se mai intampla in lume sau despre ce locuri misto am vizitat daca nu au trezit ceva in mine, o emotie, nervi, o asemanare. Un prieten mi-a spus ca scriu calm si ordonat, parca as fi tot eu, dar mai profunda si serioasa. M-a pus pe ganduri...iar gandurile vin si pleaca mai repede decat se pot rosti, de obicei. Dar eu gandesc rar, apasat, cu un timbru jos, de parca toata intelepciunea neuronilor afumati de 10 ani de tigari a ajuns la o varsta venerabila. O fi poate asa in cazul ardelenilor...btw, eu sunt din Ardeal... o fi pentru ca redau doar concluziile, nu rationamentul si atunci e normal sa fie asa? o fi sau n-o fi?
Scrisul ma elibereaza, uneori mi se pare ca eu insami descopar lucruri interesante cand citesc ce-am scris, de parca nu le-am scris cu aceiasi ochi cu care le citesc. De parca ar exista o dedublare a eu-lui: Eul care scrie despre Eul care traieste, care da sfaturi, care da explicatii, care lumineaza intunericul. Poate am citit prea multe carti si m-a molipsit tonalitatea.
Am incercat sa scriu la persoana a 3-a, nu mi-a iesit. Scrisul e prea personal pentru mine, iar eu sunt o fiinta prea posesiva pentru a da viata mea altcuiva. Scriu pentru mine. Eu pentru Eu. Ma ajuta sa imi pun ordine in circuite, ma ajuta sa ma concentrez la ce consider eu ca ar fi important, ma face sa gandesc. De-aici si postarile lungi care in esenta sunt meditatii semi-profunde pe o tema-data, pe un subiect ce ma macina la un moment dat.
Eu si scrisul am devenit tovarasi de drum atunci cand celalalt Eu n-a mai putut face fata singur superficialitatii si s-a simtit coplesit de atata lumesc si material si scuze si stress si de toate. Prin scris evadez in lumea mea si nu incetez sa ma mir ca am curajul sa arat lumea mea lumii. Uneori mi se pare atat de bun-simt ceea ce scriu incat ma gandesc sa scriu o carte, toate cartile bune se bazeaza pe intamplari de bun-simt. Pe urma ma gandesc ca sunt doar aberatiile unei nebune si ma linistesc. Iar azi ma gandeam ca nu sunt aberatii, e modul meu de a percepe lumea lor si lumea mea, sunt niste framantari, unele mai superficiale, altele mai profunde, cred.
Cand scriu nu sunt niciodata sigura pe mine in opozitie cu momentele cand vorbesc. Cand scriu, sunt atat de goala in fata mea incat imi dau seama cat de fragila sunt de fapt. Cand scriu, am doar litere cu care ma joc dupa diferite tipare, cand vorbesc mai am si mimica, si gestica ce ma ajuta sa ma tin intreaga, sa fiu puternica. Cand vorbesc mi-e mai usor sa mint, chiar daca nu imi place s-o fac, decat in scris. Cand scriu, e ca si cum m-as minti pe mine, cum sa te minti pe tine insati?
Cand scriu nu vreau neaparat sa ajung la o concluzie, parca ma invart in cerc over and over si imi place, stiu ca trebuie sa ajung la o usa, ma indrept spre ea dar ma lungesc doar ca sa o inchid sau s-o deschid cat mai tarziu. Mie imi place drumul catre ceva, cred ca de-asta sunt un bun invins, nu fac isterii, nu dau cu pumnul in masa, cred ca de-asta imi place sa savurez sexul, mancarea, bautura, oamenii, viata, nu ma grabesc niciodata, nu-mi place sa alerg dupa autobuz, orice fac are o cale, o evolutie spre un punct si asta mi se pare provocatoare, interesanta si mai satisfacatoare decat destinatia insasi.
Scriu pentru ca imi place sa scriu, cu sau fara inteles, cu sau fara siguranta, cu sau fara profunzime, dar niciodata fara rost.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
