Partea frumoasa

Azi dimineata in timp ce incercam sa ma trezesc, nu reuseam sa imi scot din cap senzatia ca e 6 dimineata, ma uitam la ceas din 5 in 5 minute sa ma asigur ca intr-adevar e trecut de 8. Bine, recunosc, mai e un motiv pentru care ma uitam la ceas din 5 in 5 minute...sedinta de la 9. Groaznica dimineata, groaznic inceput de saptamana...prea liniste, prea gri.

Ma gandesc sa pornesc TV-ul si sa vad ce-mi prevede horoscopul, mai ales ca toate canalele dispun de tot felul de emisiuni matinale, care mai de care mai prost facute, in speranta ca o sa aud ceva frumos. Ceva care sa ma faca sa vreau sa ma mobilizez, ceva care sa ma faca sa vreau sa ies din casa pe frigul si norii de-afara, ceva care sa ma faca sa vreau sa merg la munca, ceva care sa ma faca sa ma abtin ori de cate ori imi vine sa o dau pe sefa mea cu capul de pereti, ceva care sa imi faca ziua.

Astazi Scorpionii vor avea parte de o zi plictisitoare...Great! E tot ce imi doream sa aud!

Ma mobilizez si plec. Nu apuc sa ajung la bureau ca ma suna al meu, urland la telefon, ca se sfarseste lumea. Gasim o solutie. Din nou liniste si gri.

Ajung la bureau si aflu cu suprindere ca sedinta de la 9 pentru care mi-am luat-o lunea trecuta ca am intarziat, s-a mutat la 12. Si eu care ma pregatisem sa infrunt uraganul, m-am dezumflat toata. Imi fac o cafea, ma pun la laptop. Din nou liniste si gri.

Sedinta de la 12. Aflu cu suprindere ca prezentarea la care lucrez avea si un deadline care nu mi s-a comunicat, dar ar fi trebuit sa imi dau seama. Era saptamana trecuta. Parca incepe sa fie un rosu inchis...nu pentru mult timp, se accepta ca nu sunt telepata si mi se spune sa o termin azi. Din nou liniste si gri.

Bine au zis astia la horoscop...booooooooring. N-aveam nici un chef, nici o tragere de inima, nici o motivatie sa termin prezentarea sau sa fac orice altceva decat sa culeg scoici. Suddenly mi se lumineaza ziua si dintr-o data imi gasesc motivul pentru care sa le fac pe toate: abia astept sa ajung acasa sa scriu pe blog.

Imi iau avant si ii dau drumul. La 5 imi dau seama ca vantul a fost totusi mai slabut decat ma asteptam si ca nu am terminat ce aveam de terminat si ca nu pot sa plec la 5.30 si se va sfarsi lumea. La 5.10 il anunt ca o sa intarzii. Se sfarseste lumea.

La 5.30 imi spun inca juma de ora si o sa fie bine. La 6 imi spun inca juma de ora si o sa fie bine. La 6.30 imi spun...baga-mi-as sosetele in tenisi eu plec. Pot sa termin nenorocita de prezentare si acasa, evident...dupa ce scriu pe blog.

In drum spre casa ma opresc sa iau tool-urile necesare scrisului: tigari, o cutie de suc si cioco. Ajung acasa, il deschid fericita pe Mikki, laptopul meu alb muscat, ma rog sa am conexiune wireless si intru pe blog.

Trag jaluzelele sa vad apusul, sa ma inspire, imi deschid tacticoasa cutia de Pepsi, desi eu nu beau de obicei Cola, Pepsi sau orice e carbogazos, imi aprind o tigara si ma uit la casuta alba in care eu ar trebui sa scriu toate chestiile alea misto pe care voiam sa le scriu. Din nou liniste si gri. Ma apuca frustrarea.

Si imi spun vreau sa vad acum doar partea frumoasa...si ma apuc de scris.

Scuze

Daca ajungi intr-un moment in care iti cauti scuze sa faci sau sa spui ceva, poate chiar cauti scuze pentru cineva sau pentru o situatie e clar ca nu e de bine. 

Ori te ascunzi dupa deget, ori ceea ce vrei sa faci sau spui e gresit ori tu ai gresit ori persoana respectiva a gresit. Oricum ar fi ceva nu se pupa si ar trebui sa incetezi sa cauti scuze si sa vezi lucrurile asa cum sunt. 

Daca nici cu tine insati nu poti fii sincera, atunci ai o problema de acceptare a realitatii. In loc sa cauti scuze, cauta problema ce te face sa cauti scuze si rezolv-o. Orice e mai bine decat sa traiesti in intuneric, iar mintindu-te, nu te respecti.

Respecta-te si ai curajul sa te privesti in ochi!

Impossible is nothing

Zilele astea tenisii mei m-au facut sa ajung la o concluzie interesanta. De-a lungul anilor intalnim diferiti oameni, cu unii pastram legaturile, ne apropiem de cativa, pe unii ii uitam si pe majoritatea ii ocolim. Ne triem "oamenii" in functie de cat de conectati ne simtim de ei, de nevoi si interese, de gradul de rudenie, de suferintele provocate. 

Cei mai importanti pentru noi sunt aceia cu care la un moment dat in viata am simtit o legatura, o chimie. Nu ma refer aici la chimie de natura fizica. Acesti oameni au fost alaturi de noi o perioada sau sunt inca alaturi de noi. O prietena avea o teorie interesanta cu oamenii care intra in viata ta pentru un motiv, pentru o perioada sau pentru toata viata. 

Vorbim de o legatura nevazuta, un feeling pe care il ai fata de cineva, ceva care iti spune ca persoana respectiva exista in viata ta cu un scop si astepti momentul in care acest feeling ti se va confirma intr-un fel sau altul. Uneori, de foarte putine uneori, dai peste oameni care iti trezesc un feeling negativ, nu ma refer la antipatie, ci pur si simplu o senzatie ca in vitor iti vor cauza un rau, un prejudiciu. Simti ca ceva nu e ok, simti ca se va intampla ceva si totusi continui legatura pentru ca uneori se poate ca acel om sa iti semene intr-atat de mult incat sa crezi ca sunteti suflete gemene. 

Acum multi ani am cunoscut o persoana care pentru cateva momente mi-a dat acest feeling negativ, dar am incercat sa il ignor. Poate pentru ca eram prea tanara, poate din bucuria ca am descoperit pe cineva care imi seamana atat de mult si care ma intelege. Cu trecerea anilor legatura noastra a devenit din ce in ce mai puternica, ajunsese intr-un punct in care as putea spune ca eram aproape dependente una de alta. Da, e vorba despre o femeie pe care eu o numesc fosta mea cea mai buna prietena. Am fost impreuna 10 ani, am crescut impreuna, am descoperit prima iubire impreuna, am suferit impreuna, am trecut prin crizele adolescentei impreuna, ne-am apucat de fumat impreuna, am facut multe lucruri impreuna. 

Totusi la sfarsitul fiecarei zile petrecute impreuna aveam o senzatie neplacuta in legatura cu ea, senzatie care de-a lungul timpului se acutiza pentru ca incepeam sa vad in ea ca intr-o carte deschisa si nu era doar persoana de la inceput, asemenea mie, care ma intelegea. Normal ca lumea din jurul meu imi tragea semnale de alarma, ai mei, alti prieteni, colegi, in sinea mea simteam ca au dreptate, dar imi era prea draga sa nu cred ca poate deveni un om mai bun. Si eu eram acolo sa ma asigur ca din ea va iesi un om, mintindu-ma constant ca e persoana mea si ca pot avea incredere in ea.

Intr-o zi, ironic prima zi sau printre primele zile ale anului 2006 a venit si momentul. Uitandu-ma in urma, au fost semne ce i-au anuntat sosirea iminenta, dar eu le-am ignorat. Si m-a lovit realitatea si mi-am jurat sa nu mai am incredere 100% in nimeni, niciodata. Ceva in mine s-a rupt si de-atunci privesc cu suspiciune pe toata lumea, oricat de apropiata e legatura, asteptandu-ma la orice din partea oricui. 

Si acum concluzia la care au ajuns tenisii: Impossible is nothing...in ambele sensuri. Iar eu mai adaug ca in zilele noastre nimic nu e ceea ce pare pentru ca oamenii se schimba de la o zi la alta si isi pierd cu usurinta coloana vertebrala in lupta pentru supravietuire, pentru o clipa de liniste, pentru un ragaz, pentru bani, pentru o stare de bine, pentru fericire, pentru ei.

Definitii si definiri

Care este definitia fetei urbane? Logic, fata care s-a nascut si a crescut la oras. Asa m-au poreclit tenisii mei, dar sireturile au zis ca e o abordare superficiala. De fapt, fata urbana este mai mult decat o adresa. Fata urbana are stil, este brand addicted, dar nu in sensul de snoaba, ci mai degraba in sensul calitatii lucrurilor. Fata urbana este conectata cu tehnologia si de aceea detine musai 1 bucata smartphone, 1 bucata notebook, 1 aparat foto performant si cel mai important - stie sa le si foloseasca. Fata urbana este mereu online. Fata urbana este pretentioasa, nu iese oriunde, nu mananca orice, nu isi petrece timpul cu oricine. Fata urbana stie ce vrea si pe cine vrea alaturi. Totul in viata ei este ales dupa cateva criterii de baza: incredere, durabilitate, eficienta, estetica, onestitate, discretie. Fata urbana este propriul ei sef, nu primeste ordine de la nimeni si este adepta lucrului bine facut. Fata urbana zambeste mereu si are un aer relaxat, chiar daca inauntrul ei se dau lupte grele. Fata urbana inghite multe, dar toate au o limita si daca s-a ajuns la acea limita uita tot si de toate. Fata urbana gandeste prea mult, despre orice, de la alesul garderobei pentru a doua zi pana la marca masinii pe care ar vrea sa o cumpere prietena ei, de la gasirea periutei de dinti perfect adaptate nevoilor ei pana la gasirea unei solutii la problemele altora. Fata urbana pune suflet in orice, dar nu isi deschide sufletul in totalitate in fata nimanui. Fata urbana nu are incredere 100% decat in ea insasi. Fata urbana este posesiva cu lucrurile ei pentru ca orice instrainare a lor inseamna pentru ea o violare a intimitatii. Fata urbana este o comoda, ii displace tot ceea ce ii provoaca senzatie de disconfort, de la un accesoriu pana la un autobuz plin. Fata urbana are simturile fine, aude tot, vede tot, miroase tot, simte tot si stie sa spuna ceea ce doreste interlocutorul sa auda. Fata urbana isi alege cu grija muzica ce o asculta, filmele pe care le vizioneaza, cartile pe care le citeste, locurile pe care le viziteaza - la ea totul are un scop si o semnificatie. Nimic din ce face nu este intamplator, pare...dar nu este. Fata urbana, in ciuda titulaturii iubeste natura pentru ca in afara de sufletul ei, este singurul mediu pur, de aceea adevarata evadare inseamna pentru ea un loc nepopulat, cat mai salbatic si neatins de om. Fata urbana este un spirit liber si tinde mereu spre libertate in toate sensurile ei, nu crede in reguli, principii sociale, religioase si de orice alta natura, ea nu se va adapta niciodata la lume, lumea se va adapta la ea. Isi modeleaza viata, lucrurile, oamenii din jurul ei, dupa ea. Ai putea spune ca fata urbana este o ciudata, o increzuta, capricioasa, materialista, egoista, manipulativa, snoaba, rece, nesimtita, dar fata urbana este doar atat...o fata urbana. You either love it or hate it. Nu exista cale de mijloc.

Inceputuri

Azi toti tenisii din dulapul meu au facut mare sfat si au hotarat ca ar fi momentul sa povestim ce ne face fericiti, ce ne face sa suferim, ce ne face sa radem, ce ne face sa strambam din nas, ce este aproape de sufletele noastre si ce ne uzeaza talpile. N-am avut incotro si la insistentele lor am creat acest mediu in care atat ei, cat si eu ne putem exprima liber, in speranta ca ne vom elibera sufletul si o data cu asta, poate cei ce ne citesc povestile se vor regasi in ele, poate vom trezi zambete, sentimente de revolta sau de tristete, poate vom umple un gol de timp sau pur si simplu poate vom face ziua cuiva.